
4 moduri simple de a reduce retenția de apă din organism
Retenția de apă , în termeni medicali edemul, are loc atunci când excesul de lichide se acumulează în interiorul corpului.
Retenția de apă are loc în sistemul circulator sau în țesuturi și cavități. Poate provoca umflături la nivelul feței, mâinilor, gleznelor și picioarelor.
Există mai multe cauze, însă nu toate sunt îngrijorătoare. De exemplu, unele femei experimentează retenție de apă în timpul sarcinii sau înainte de perioada premenstruală. Alte persoane se confruntă cu picioare umflate după o zi lungă de stat în picioare, sau după o perioadă lungă de inactivitate, cum ar fi un zbor de durată.
Cu toate acestea, retenția de apă poate fi și un simptom al unei afecțiuni medicale severe, cum ar fi bolile renale sau insuficiența cardiacă. Dacă te confrunți cu o retenție bruscă și masivă de apă, solicită imediat asistență medicală.
Totuși, în cazurile în care știi că nu suferi de o patologie care să dea edeme, iar umflăturile nu sunt severe și nu alterează funcțiile organismului , câteva trucuri simple, prin care aduci câteva schimbări în dieta ta alimentară, pot fi soluția pentru a reveni la wellness, adică la o stare fizică și psihică în armonie.
Iată 4 moduri de a reduce retenția de apă.
1.Mănâncă mai puțină sare.
Sarea este de fapt clorura de sodiu.
Sodiul se leagă de apa din corp și ajută la menținerea echilibrului fluidelor atât în interiorul, cât și în exteriorul celulelor. Dacă mănânci deseori mese bogate în sare, cum ar fi multe alimente procesate, corpul tău poate reține apa. De fapt, aceste alimente sunt cea mai mare sursă dietetică de sodiu.
Cel mai frecvent sfat pentru reducerea retenției de apă este scăderea aportului de sodiu.
2.Crește aportul de magneziu
Magneziul este un mineral foarte important. De fapt, este implicat în mai mult de 300 de reacții enzimatice care mențin corpul funcțional.
Mai mult, creșterea aportului de magneziu poate ajuta la reducerea retenției de apă.
Mai multe studii au constatat că 200 mg de magneziu pe zi au redus retenția de apă la femeile cu simptome premenstruale.
Printre alimentele bogate în magneziu se numără nucile, cerealele integrale, ciocolata neagră și legumele cu frunze verzi.
3.Crește aportul de vitamina B6
Vitamina B6 face parte din grupul vitaminelor B și are roluri importante în organism.
Printre funcțiile cheie ale acestei vitamine se numără sinteza unor neurotransmițători cum ar fi: noradrenalina, serotonina, dopamină, histamină și de asemenea contribuie și la sinteza acizilor nucleici și a unor proteine cu roluri esențiale în organism cum ar fi hemoglobina, insulina, colagenul.
În plus, s-a demonstrat că vitamina B6 reduce retenția de apă.
Alimentele bogate în vitamina B6 includ banane, cartofi, nuci și carne.
4.Mănâncă mai multe alimente bogate în potasiu
Potasiul este un mineral care îndeplinește mai multe funcții importante.
De exemplu, ajută la transmiterea semnalelor electrice din întreg organismul și în plus, este folosit pentru tratamentul afecțiunilor cardiace.
Potasiul ajută la reducerea retenției de lichide în două moduri: prin scăderea nivelului de sodiu și creșterea producției de urină.
Bananele, avocado și roșiile sunt exemple de alimente bogate în potasiu.
În concluzie…
Cu câteva schimbări simple în dieta ta poți reduce simțitor retenția de apă din organism . Implementează aceste modificări treptat, începând cu reducerea aportului de sodiu, evitând alimentele procesate.
Cu toate acestea, dacă retenția de apă persistă în ciuda eforturilor tale de a avea o dietă echilibrata și îți cauzează neplăceri, atunci poate că este momentul să iei legătura cu medicul de familie sau un specialist.